Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că subiectul reprezentării de gen în politică ar trebui să fie unul care să unească societatea românească, iar adoptarea în Parlament a unui proiect de lege pe această temă ar reprezenta un semn de maturizare.

„Sunt prezentă în calitate de iniţiator al proiectului, nu în calitate de preşedinte de partid. (…) Mi-aş dori ca dezbaterea despre echilibru de gen în politică să fie unul din acele subiecte, puţine la număr, care să unească societatea românească, nu să o dezbine. (…) Şi îl mai văd, de asemenea, ca pe un semn de maturizare a societăţii româneşti, dacă în final vom ajunge să adoptăm în Parlament genul acesta de proiect”, a afirmat Gorghiu, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea organizată de PNL cu tema „Reprezentarea de gen în politică – provocări şi soluţii”.

Copreşedintele PNL a adăugat că România se află la început pe tema drepturilor femeilor. „Cred că trebuie să avem cu toţii curajul astăzi, bărbăţia, să spunem că există un dezechilibru în societatea românească atunci când vine vorba de promovarea femeii şi este vorba de o corecţie pe care trebuie să o facem prin soluţia legislativă propusă”, a susţinut Alina Gorghiu.

În opinia sa, trebuie pornit de la un exerciţiu de sinceritate, pe care trebuie să-l facă, în special, cei care au fost reprezentanţii clasei politice de peste 25 de ani.

„Ştiu că există rezistenţă din partea unor domni la acest proiect, ştiu că orice schimbare poate însemna incertitudine, nesiguranţă, poate însemna temeri. Admit că există şi bărbaţi care gândesc că vor fi mai puţine locuri disponibile pe liste în Parlament pentru domniile lor, în funcţii de conducere şi mai admit că sunt şi bărbaţi care nu cred în cotele de gen, cum sunt şi femei de altfel. Dar vă spun că eu n-aş fi un om care gândeşte liberal dacă aş crede că trebuie perpetuată această discriminare în societatea românească. Vreau să vă încurajez să derulăm orice discuţie despre acest proiect în termeni de fair-play în politică şi în societatea românească, pentru că, dacă vom face acest lucru, cred că la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vom putea să spunem că, în sfârşit, avem încă un pas făcut pentru normalitatea din România”, a completat copreşedintele PNL.

Şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a declarat, la rândul său, că există foarte multe controverse şi argumente legate de aplicarea mecanismului legal pe subiectul cotelor de gen.

„Dacă noi am început să vorbim de la sfârşitul anului trecut despre nevoia de a schimba, de a introduce noi mentalităţi, noi practici, de a schimba politica pentru că ea nu mai răspunde aşteptărilor societăţii, atunci este nevoie inclusiv de asemenea schimbări şi este nevoie de curaj, pentru că schimbarea nu poate fi făcută fără curaj şi ştiu că există tentaţia unui mimetism în care ne facem că facem, ne facem că schimbăm. Acest mimetism va fi sancţionat de public, schimbarea trebuie să fie curajoasă şi reală. Dacă această schimbare presupune şi modificarea legislaţiei în sensul introducerii unor cote de gen, poate că acum este momentul ca ea să fie făcută pentru că suntem într-un an electoral”, a afirmat Mihalache.

Senatorul Mircea Geoană, preşedintele PSRO, a propus în cadrul dezbaterii ca, pe lângă aspectul legislativ, să fie avute în vedere de societatea civilă şi mediul academic campanii în sprijinul cotelor voluntare de reprezentare în politică.

„La nivel global, în 35% dintre statele planetei există cote obligatorii de reprezentare politică. În 12% din naţiunile acestei planete există cote obligatorii pentru reprezentare în lumea corporatistă, în consiliul de administraţie. (…) Dar, mai există ceva, (…) există şi campanii pentru cote voluntare. Şi aş vrea ca întâlnirea de astăzi să fie începutul unei campanii. (….) Nu poţi să faci totul prin legislaţie şi prin cote obligatorii. Foarte multe state au pornit şi pe acest tip de conversaţie publică, în care vezi avantajele pentru tine, comunitate locală, pentru tine, afaceri, pentru tine, ţară, să ai o reprezentare echilibrată femei şi bărbaţi în decizie. Este un lucru pe care cred că şi o campanie de conformare voluntară la astfel de cote este o soluţie pe care trebuie să o urmăm”, a declarat liderul PSRO.

El a propus, totodată, ca şi în board-ul companiilor unde statul este acţionar majoritar să existe un echilibru de reprezentare între femei şi bărbaţi.

Geoană a prezentat o serie de date dintr-un raport al Forumului Economic Mondial care arată că România se situează pe locul 113 la nivel global în ceea ce priveşte reprezentarea în politică a femeilor.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat, la rândul său, că, de-a lungul timpului, pe nedrept a fost etichetat drept „misoginul de serviciu” al politicii româneşti.

„Acum exact un an şi o lună, când doamna Gorghiu a fost aleasă copreşedintă a PNL, am spus că voi colabora foarte bine cu ea şi viaţa mi-a dat dreptate. (…) Eu ani de zile am fost considerat misoginul de serviciu al politicii româneşti, numai că pe nedrept, pentru că atunci, când am câştigat alegerile în PDL, 40% din Biroul politic a fost ocupat de doamne. Cred că este obligatoriu să promovăm acest proiect de lege (…) pentru că, dacă nu o vom face, şi puţinele doamne din politică vor fi în continuare taxate că sunt ale cuiva, că au promovat pe cu totul alte şi alte criterii decât profesionalism, meritocraţie şi aşa mai departe şi trebuie să începem o dată să o facem pentru că avem exemple în Europa. (…) Nu o să vedem niciun partid astăzi că nu susţine acest proiect de lege”, a spus Blaga.

Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senat, a precizat că social-democraţii au prevăzut chiar în statut ca 30%, cel puţin, din conducerea partidului să fie ocupată de femei, dar, pe lângă partea strictă legată de documente, trebuie să existe şi dorinţa depăşirii unor bariere mentalitare.

„Iniţiativele trebuie să fie în egală măsură în domeniul Educaţiei, pentru că, atât timp cât acest popor se naşte cu o anume mentalitate în care femeia este apriori discriminată, nu vom reuşi să schimbăm mare lucru prin această iniţiativă menită să garanteze dreptul femeii la reprezentare în viaţa politică. Nu vreau să fiu înţeles greşit, susţinem cu toată tăria această iniţiativă şi, ca lider al grupului parlamentar PSD din Senat, vă spun că vom vota această iniţiativă fără niciun fel de problemă”, a declarat Fifor.

La evenimentul moderat de jurnalistul Oana Stănciulescu au mai participat premierul Dacian Cioloş, preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, actriţa Stela Popescu, profesorul universitar Mihaela Miroiu, preşedintele PND, Daniel Fenechiu, sociologul Alfred Bulai, primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, parlamentari, reprezentanţi ai mediului academic şi al societăţii civile.

Agerpres

http://jurnalul.ro/stiri/politica/gorghiu-aprobarea-cotelor-de-gen-in-politica-un-semn-de-solidaritate-dar-si-de-maturizare-a-societatii-705611.html