Home Newspaper ROMÁN - Învățarea limbilor străine PSD şi-a luat iarăşi puterea. A început campania cu patru luni înainte...

PSD şi-a luat iarăşi puterea. A început campania cu patru luni înainte de locale

Social-democraţii au furat deja startul în campania electorală, chiar dacă alegerile locale vor avea loc abia la începutul lui iunie. Mesajul “PSD îţi dă puterea” a împânzit deja bulevardele Bucureştiului, asta chiar dacă, potrivit legii, campania electorală debutează oficial cu 30 de zile înainte de data scrutinului. Autoritatea Electorală ridică din umeri şi spune că nu e nimic ilegal.

„PSD îţi dă puterea” este sloganul ales de social-democraţi săptămâna trecută în şedinţa Comitetului Executiv de la Piatra-Neamţ. Mesajul va fi folosit ca slogan al partidului în alegerile locale în toată ţara şi a apărut deja pe bannerele instalate de activiştii de partid în mai multe zone din Capitală. Ieri, Guvernul Cioloş a aprobat propunerea Autorităţii Electorale Permanente privind data alegerilor, astfel că primarii vor fi aleşi la vară, pe 5 iunie, iar startul oficial al campaniei electorale este programat pe 6 mai. Cu mai mult de trei luni înainte de intrarea în campanie, social-democraţii au profitat de o portiţă din legea electorală şi au început deja să-şi facă reclamă pe bulevardele din Bucureşti. Practic, nimeni nu le interzice partidelor să-şi facă publicitate şi să-şi promoveze imaginea outdoor, chiar dacă oficial bătălia electorală începe cu doar o lună înainte de alegeri. Mesajul „PSD îţi dă puterea” a apărut şi în Sectorul 1, la Gara de Nord şi în zona Fântânei Mioriţa. „Păi nu este considerată campanie. Nu promovează un candidat, nu scrie «votaţi», nu scrie nimic. Este mesajul partidului. Staţi liniştiţi, ne-am interesat, am vorbit la Autoritatea Electorală Permanentă şi nu e considerată campanie, am vorbit înainte, nu am fi riscat. Promovează partidul, poate fi dat şi la televizor, nu e campanie electorală”, a explicat liderul PSD Sector 1, deputatul Dan Tudorache. Contactaţi de Jurnalul Naţional, reprezentanţii AEP au susţinut şi ei că „reclama politică” nu este interzisă în afara perioadei de campanie stabilite prin lege şi că nimic nu le interzice partidelor să-şi promoveze imaginea în public.

Campanie cu poza furată
Săptămâna trecută, la şedinţa CEx. de sub Pietricica, filiala PSD Piatra-Neamţ a propus sloganul „Vrem schimbare. PSD îţi dă puterea”, care a fost adoptat la nivel naţional de întregul partid. Pe pagina de internet a filialei, mesajul a apărut iniţial pe o fotografie care înfăţişa un tânăr anarhist purtând o mască de gaze în timpul unui protest. Până aici, nimic suspect, doar că s-a descoperit că fotografia a fost luată copy-paste dintr-un afiş prin care trupa JustMarshal îşi promova melodia „Vrem schimbare”. Ulterior, fotografia cu pricina a dispărut subit de pe site. „Haideți să clarificăm lucrurile în pivința logo-ului care i-a deranjat pe unii: cert este că electoratul are puterea; iar puterea lui este cea de a alege Şeful PSD Bucureşti Sector 1, Dan Tudorache, îşi pregăteşte din timp terenul pentru un succes electoral la vară prin vot. Da, dar puterea lui nu e deplină, deoarece şi partidele au puterea lor: aceea de a întocmi listele de candidați. Prin urmare, puterea electoratului este limitată, el are puterea să-i aleagă doar pe cei pe care partidul îi propune” se explică într-un articol postat pe pagina de internet a filialei PSD Piatra-Neamţ. În acelaşi articol, inspirat probabil din teoria democraţiei reinterpretată de Giovanni Sartori, plăieşii social-democraţi anunţă cu fală că mesajul lor va fi implementat de organizaţiile PSD din toată ţara. „A doua idee a proiectului a fost aceea de a lua electoratul drept partener. Ei bine, aceasta este puterea pe care PSD o dă alegătorului: nu numai puterea de a alege, dar şi puterea de a propune cine să fie pe liste”, se mai arată în comunicatul PSD.

Nu trebuie să ceară voie. Cine le poate interzice partidelor să-şi facă publicitate? Legea prevede doar ce trebuie să facă formaţiunile politice în timpul campaniei electorale.
Marian Muhuleţ, AEP

Alegerile locale vor avea loc pe data de 5 iunie, după ce Guvernul a acceptat propunerea AEP.

http://jurnalul.ro/stiri/politica/psd-si-a-luat-iarasi-puterea-a-inceput-campania-cu-patru-luni-inainte-de-locale-706184.html

Exit mobile version
Megszakítás